URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

ALIN DRĂGULIN, PRIMA REACȚIE DUPĂ ÎNCHIDEREA SECȚIILOR DE VOT: „A FOST EMOȚIONANTĂ ZIUA DE ASTĂZI”

Secțiile de votare din municipiul Călărași s-au închis și urmează acum numărarea voturilor. Alin Drăgulin, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Călărași, a oferit primele declarații și a ținut să le mulțumească, în primul rând, călărășenilor pentru a ieși la vot.

În primul și în primul rând, le mulțumesc mult călărășenilor pentru prezența de astăzi. Au arătat că își iubesc orașul, că își doresc un viitor mult mai bun pentru orașul lor, pentru că această perspectivă, acest nou orizont care ar ieși poate să îi anime să vină în număr mai mare si cred că asta s-a întâmplat.

Le mulțumesc tuturor celor cu care m-am întâlnit astăzi. Pentru mine a fost o zi extraordinară, cu oamenii cu care am vorbit, mi-au zâmbit, care m-au salutat, care mi-au făcut semn că sunt lângă mine, m-au îmbrățișat. A fost emoționantă ziua de astăzi pentru mine și vă spun că indiferent de rezultatul în urma numărării votului, voi fi același călărășean devotat pentru comunitatea lui, dar îmi doresc să fac acest lucru din poziția de primar”, a declarat Alin Drăgulin.

Prezența la vot în municipiul Călărași a fost de 44,9%. Mai exact, 26.219 dintre persoanele cele 58.383 înscrise pe listele permanente și complementare au votat în municipiul reședință de județ.

Referitor la ce am făcut eu și echipa mea, dacă ar fi să încep din nou, aș face același lucru. Și, de obicei, când ajungi într-o astfel de situație, îți dai seama că ai făcut lucrurile foarte bine.

Dacă a existat această emulație în jurul călărășenilor de a veni la vot, și s-a văzut în prezență, cred că acest lucru s-a datorat și unei necesități de a schimba lucrurile în bine pentru comunitate, dar și fiind principalul vector în acest sens, mă gândesc că sunt șanse bune după numărarea voturilor să fiu viitorul primar”, a precizat Alin Drăgulin.

Candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Călărași a mai adăugat că urmează o noapte plină de calcule și speră ca mai apoi să urmeze și una plină de veselie.

Continue Reading
La Top