URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

ALIN DRĂGULIN ACUZĂ CĂ A FOST VICTIMA UNUI FAKE PE INTERNET. PE CINE BĂNUIEȘTE

Alin Drăgulin, candidatul Partidului Național Liberal (PNL) la funcția de primar al municipiului Călărași, a acuzat, vineri, că a fost ținta unui fake distribuit pe o rețea de socializare. Mai exact, pe internet a apărut o înregistrare audio în care Alin Drăgulin ar afirma faptul că nu dorește funcția de primar, ci vrea să rămână în continuare „la apă”, unde câștigă 20.000 de lei pe lună, și este conștient că actualul primar va câștiga detașat alegerile din 9 iunie. Alin Drăgulin a reacționat, însă, imediat și a declarat că este vorba despre un fals, iar vocea i-a fost clonată.

Este simplu de înțeles că cineva, în momentul de față, nu realizează faptul că va pierde alegerile și atunci, din disperare, recurge la astfel de soluție: aceea de a clona vocea pe un material fake, să spun așa”, a declarat Alin Drăgulin, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Călărași.

Alin Drăgulin a adăugat faptul că a sesizat deja poliția și se așteaptă ca întreaga situație să fie încadrată ca infracțiune.

La data de 7 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați de către un bărbat, de 45 de ani, cu privire la faptul că pe o rețea de socializare a fost postată o înregistrare audio, iar pe fundal este atașată o fotografie a acestuia. Bărbatul în cauză a menționat că înregistrarea audio nu este autentică. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic”, a declarat Bianca Ghiveci, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași.

De asemenea, a fost sesizat și Guvernul României, Ministerul Digitalizării, pe partea de infracționalitate cibernetică și zona de creații fake”, a precizat Alin Drăgulin.

Întrebat dacă bănuiește pe cineva, Alin Drăgulin a precizat că „e lesne de văzut cine e în spate. Dacă ne uităm la cei doi care au postat materialul, au postat banner-ul cu M. Dulce. Adică despre ce vorbim? Unul dintre ei e membru de partid, chiar deține o funcție, iar celălalt e o persoană care îi face jocul cu diferite postări pe care nu mai are sens să le mai calific”, a declarat Alin Drăgulin, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Călărași.

Contactat pentru un punct de vedere, Marius Dulce, primarul municipiului Călărași și candidatul Partidului Social Democrat (PSD) pentru încă un mandat, a respins acuzațiile și a negat că ar fi implicat în această situație.

Păi nu sunt eu vinovatul de serviciu? El este un om care la câtă mizerie a aruncat în campania asta și la cum a vorbit în stânga și-n dreapta și la cum a făcut pliantele astea pe care le-au aruncat peste tot în oraș noaptea asta…Eu știu cine a făcut?! Poate are și el prieteni. Eu am vrut o campanie curată, n-am nicio treabă cu ce s-a întâmplat acolo, cine e sau ce e. Habar nu am despre ce vorbiți, pentru că am atât de mult de lucru că nici nu am avut timp să mă uit sau să îmi arate consilierii. N-am nicio treabă cu ce spuneți dumneavoastră. Habar nu am, nu știu ce e sau cum e”, a declarat Marius Dulce, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Călărași.

Alegerile locale vor avea loc duminică, 9 iunie, în aceeași zi cu cele europarlamentare.

Continue Reading
La Top