URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

ALERTĂ LA ROȘIA MONTANĂ! S-A FISURAT BARAJUL TĂUL MARE

Pentru protecția populației aflată în proximitatea barajului, în cadrul ședinței Comitetului Local pentru Situații de Urgență a fost dispusă măsura evacuarii preventive a localnicilor din avalul Lacului de acumulare Piscicolă Tăul Mare. 

Nu se ştie exact cât de mare este pericolul, dar numeroşi pompieri au fost mobilizaţi în zonă. Acolo a ajuns inclusiv şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Ca urmare a informării primite prin apel 112 de la primarul comunei Roșia Montană, prin care s-a semnalat o avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare, până la acest moment, la nivelul județului Alba au fost luate următoarele măsuri:

  • întrunirea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județui Alba;
  • activarea Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției;
  • alertarea grupei operative și creșterea capacității de intervenție, prin suplimentarea personalului operativ cu cel aflat în turele libere; 
  • dislocarea următoarelor forțe și mijloace în zona Lacului Piscicol Tăul Mare: 

– 2 Autocamioane de intervenție dotate cu motopompe remorcabile de mare capacitate (fiecare 10.000 l/min)

– 2 autospeciale 4×4 cu capacitate mărită de trecere;

– 2 microbuze de transport;

– 3 ofițeri, 40 de subofițeri și soldați aparținând ISU Alba;

– buldozer asigurat prin grija administrației locale, pentru facilitarea accesului autospecialelor de intervenție;

– personal aparținand IPJ si IJJ pentru asigurarea ordinii publice și a celorlalte măsuri specifice. 

Continue Reading
La Top