85% din oamenii de pe planetă folosesc mâna dreaptă, 14% sunt stângaci, iar 1% sunt ambidextri. Folosirea cu preponderenţă a mâinii drepte este o însuşire specifică omului, care nu se regăseşte nici măcar la maimuţele antropoide cel mai apropiat înrudite cu omul.
Din punct de vedere al folosirii unei mâini sau a alteia, cercetătorii împart oamenii în mai multe categorii: stângaci, dreptaci şi ambidextri (cei care folosesc cu aceeaşi uşurinţă oricare dintre mâini).
Oamenii de ştiinţă au descoperit că, acum aproximativ 1,5 milioane de ani, unelte de piatră descoperite în Kenya au fost lucrate de două specii de hominine străvechi – Homo habilis şi Homo erectus. Modul în care aceste unelte au fost realizate este o dovadă de necontestat a faptului că oamenii care le-au făcut erau, majoritatea, dreptaci.
Cu aproximativ 600.000 de ani în urmă, în perioada în care a apărut specia Homo heidelbergensis, populaţia era, în mod clar, predominat dreptace. Oamenii de ştiinţă au studiat dinţii înaintaşilor noştri din specia sus-menţionată şi au ajuns la concluzia că uzura lor indică faptul că, de obicei, hrana era dusă la gură cu mâna dreaptă, potrivit descopera.ro
Folosirea predominantă a mâinii drepte este, se pare, legată şi de dezvoltarea limbajului.
Sursa: romaniatv.net