Telefonul mobil este necesar în zilele noastre, motiv pentru care toată lumea deține unul. Totuși, se întâmplă deseori ca semnalul să fie slab sau chiar să nu mai fie deloc, însă există anumite trucuri care îți vor fi de folos.
Cel mai rău lucru este să constați că telefonul tău mobil nu mai are semnal, mai ales într-un moment în care ai foarte mare nevoie de el.
Astfel, specialiștii au dezvăluit ce trebuie să faci pentru a te asigura că telefonul pe care îl deții este conectat în permanență la o rețea care generează un semnal puternic.
Poate fi destul de greu să te descurci într-o zonă în care telefonul tău a pierdut semnalul.
Un tiktoker renumit, Scott Polderman, a postat recent un videoclip în care le explică tuturor ceea ce au de făcut pentru a evita o astfel de situație de-a dreptul neplăcută.
Mai simplu decât ai fi crezut!
Metoda a fost testată și funcționează atât în cazul unui iPhone, cât și în cazul unui telefon ce are drept sistem de operare androidul.
Tot ce trebuie să faci este să activezi și să dezactivezi modul avion al telefonului tău, acest lucru îl va forța să caute imediat o rețea cu un semnal mai bun.
Totuși, ar trebui să nu încerci prea des această metodă, deoarece poate deveni dăunătoare telefonului tău.
Sursa: gandul.ro