URMĂREȘTE-NE
Bloc alb

ACTUALITATE

AFLĂ CE BLOCURI, DIN MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI, VOR FI RENOVATE

Blocurile J9 și J28, din municipiul Călărași, vor fi renovate. În acest sens, în cadrul ședinței de Consiliu Local, din data de 31 august 2023, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai proiectului “Renovare energetică moderată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale-Blocurile J9 şi J28”.

Acest proiect va fi finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență, iar prin intermediul acestuia vor fi sprijinite activități specifice realizării de investiții pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor J9 şi J28, și anume:

  • lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii;
  • lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum;
  • instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie;
  • lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior;
  • lucrări de reabilitare/ modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri;
  • sisteme de management energetic integrat pentru clădiri;
  • sisteme inteligente de umbrire pentru sezonul cald;
  • modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, inclusiv în vederea pregătirii clădirilor pentru soluții inteligente;

Valoarea totală a investiției este de 6.256.357,88 de lei, inclusiv TVA, din care C+M este de 5.383.906,80 de lei, inclusiv TVA.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top