URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

AFLĂ CARE ESTE CEL MAI ASCULTAT POST DE RADIO ÎN RÂNDUL CĂLĂRĂȘENILOR

În ultimii ani, tot mai mulți călărășeni ascultă muzica mai multor posturi de radio, pentru că există literalmente sute de mii de posturi – din România sau din afară.

E prezent peste tot: acasă, la birou, în autobuz sau mașină. Suntem tentaţi de multe ori sa ne justificăm unele afirmaţii cu “am auzit la radio”, iar din acest motiv, o echipă Canal SUD a vrut să afle cum își aleg călărășenii postul de radio și care sunt criteriile după care se ghidează aceștia.

Din interviurile luate călărășenilor reiese faptul că cetățenii călărașiului își aleg posturile de radio în funcție de genul de muzică pe care îl emit, de cât de mult efort este depus pentru a include muzică de calitate și, evident, de dispoziția acestora din acel moment.

În urma sondajului de pe străzile din Călărași, desfășurat de Canal SUD, s-a constat că “Radio Voces Campi”, un post local care transmite muzică bună, știri de ultimă oră, reportaje, transmisiuni în direct de la manifestări și evenimente culturale și concursuri, se bucură de cea mai multă notorietate.

“Notorietatea pe care o avem se datorează faptului că oamenii ne ascultă. Noi nu încercăm să le spunem călărăenilor ce să asculte, ci încercăm să ne ținem după dorințele acestora, iar asta denotă că am reușit. Cea mai ascultată și de altfel, ce mai lungă emisiune este “Mozaic Folcloric”, pe care oamenii o ascultă în fiecare dumică.

Din punctul meu de vedere, un om de radio trebuie să fie sincer, și să nu încerce să manipuleze populația, deoarece nu îi va ieși, să fie cât mai natural, și să se muleze după dorințele și gusturile ascultătorilor” a declarat Dorin Buterez, realizator de emisiuni “Radio Voces Campi”, pentru Canal SUD.

Continue Reading
La Top