Astăzi, pe stadionul “Vasile Enache” din comuna Modelu se va desfășura partida dintre AFC Dunărea Călărași și Înainte Modelu, partida care va aduce în prim plan eforturile celor două echipe călărășene.
“Ne gândim la acest meci. Ne așteaptă un meci foarte greu. Multă lume spune, în funcție de meciul care urmează, că este o partidă grea sau ușoară. Este clar că pentru noi, orice meci este la fel de important. Îl pregătim cu aceeași seriozitate și, indiferent de adversarul pe care îl vom avea, ne gândim la cele trei puncte. În primul rând, vrem să prestăm un joc plăcut ochiului și, mai apoi, la final, să ne bucurăm de cele trei puncte”, a declarat Alex Dincă, director sportiv AFC Dunărea Călărași.
Cele două echipe se vor confrunta pentru cele trei puncte puse în joc. Înainte Modelu ocupă locul secund în grupa C, în timp ce AFC Dunărea Călărași este pe locul 6, având o singură victorie în meciurile anterioare.
“E clar că întâlnim o echipă mult schimbată în bine față de anul trecut. A reușit să facă câteva transferuri destul de bune. Întâlnim o echipă care are maximul de puncte după două etape, o echipă care joacă pe teren propriu, o echipă care va da totul pe teren. Este o echipă care vrea să rămână sus în clasament. Sunt convins că nu vom avea un meci ușor, totuși noi cunoaștem adversarul și suntem convinși că la final vom lua cele trei puncte dacă vom avea o atitudine foarte bună și un stil de joc combativ”, a precizat Ștefan Mircea, antrenorul principal al AFC Dunărea Călărași.
Jucătorii AFC Dunărea Călărași sunt încrezători în propriile abilități.
“Eu consider că mergem la victorie. Ne pregătim toată săptămâna, știm ce antrenăm și mergem, în primul rând, să controlăm jocul și să luam cele trei puncte. Nu cred că are vreo relevanță echipa cu care jucăm”, a spus Vlad Antonio, fundaș central AFC Dunărea Călărași.
În ceea ce privește scorul care ar bucura-o pe echipa clasată pe locul 6, atât conducerea clubului, cât și jucătorii au declarat că scorul nu este important atât timp cât tabela este în favoarea lor.
“Nu cred că avem de ce să avem probleme la jocul de mâine. Eu sunt convins că vom câștiga cele trei puncte. Am mare încredere în grupul pe care l-am format aici și în staff-ul tehnic […] 1-0 este de ajuns. Important este să câștigăm, scorul nu contează”, a conchis Alexandru Costache, portar AFC Dunărea Călărași.