URMĂREȘTE-NE
Jandarmeria

ACTUALITATE

ACTIVITATEA JANDARMILOR ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE

În perioada 18– 21 aprilie a.c. principalele obiective ale Jandarmeriei Călărași au fost creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat, fiind prezenți la datorie peste 200 de jandarmi.

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași au asigurat măsurile de ordine în zona a 17 lăcașe de cult din județ și au desfășurat, pe timpul minivacanței, 43 de misiuni de ordine publică, dintre care, 17 au fost în sistem independent, 22 de misiuni în cooperare cu poliția și 4 misiuni în colaborare cu alte instituții, prioritatea fiind asigurarea unui climat de siguranță civică și intervenția promptă pentru soluționarea problemelor sesizate de cetățeni.

În urma misiunilor executate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind faptele de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Continue Reading
La Top