URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

ACȚIUNILE SERVICIULUI PUBLIC PENTRU GESTIONAREA CÂINILOR FĂRĂ STĂPÂN DIN CĂLĂRAȘI

Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân din Călărași desfășoară zilnic operațiuni de capturare a câinilor fără stăpân. De asemenea, în municipiu se vor organiza mai multe inițiative de informare și sensibilizare privind modul în care comunitatea poate contribui la rezolvarea acestei probleme. 

“Astăzi suntem pe teren cu echipajul nostru de capturare care este alcătuit din tragător și doi oameni care capturează câini, pe zona parcului Jirlău și Parcul Dumbrava, vrem să verificăm cum stăm cu câinii fără stăpân pe domeniul public, sunt însoțit de șeful de adăpost și inspector Mirela Tudor, pentru a coordona această activitate. Fiind o iarnă mai blândă, câinii au ieșit pe domeniul public, până în acest moment au fost capturați aproximativ 100 de câini fără stăpân. Am verificat zonele limitrofe, iar aici, această zonă (Parcul Jirlău) o ținem sub control. Din luna aprilie sperăm că vom începe să avem primul târg de adopții, apoi să continuăm cu celelelte acțiuni pe care le avem în program”, a declarat Ilie Tîlpeanu, directorul Serviciului Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân, pentru Canal SUD.

În plus, în colaborare cu Poliția Animalelor, instituția efectuează acțiuni de control pentru persoanele care au adoptat animale de companie, având ca scop asigurarea respectării regulamentelor.

“În următoarea perioadă vom desfășura o activitate de monitorizare a animalelor lăsate libere pe domeniul public și aici nu mă refer doar la animalele fără stăpân dar și a celorlalte animale, apoi tot în perioada următoare, urmează o campanie de verificare împreună, cu Poliția Animalelor, ceea ce înseamnă, verificarea adopțiilor, mai exact, dacă este respectată declarația de angajament pe care omul și-o asumă în momentul în care a adoptat un animal de companie de la adăpost și condițiile, locația, dacă este exact aceea pe care a menționat-o dar totodată se verifică dacă starea animalului este bună”, a declarat Mirela Tudor inspector de specialitate în cadrul Serviciului Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân din Călărași.

Aceste eforturi includ și educație pentru deținătorii de animale, pentru a promova comportamente responsabile în societate.

“Legislația existentă în acest moment îi obligă pe proprieterii care dețin animale să respecte reguli, adică, atunci când ies pe domeniu public să aibă o lesă sau dacă sunt câini periculoși să îi declare la poliție, în următoarea perioadă, împreună cu Poliția Locală și Poliția Animalelor, vom face o informare legată de faptul că acești căței pe care îi dețin oamenii trebuie să fie microcipați, sterilizați, pentru cei care sunt de rasă comună este obligatoriu prin lege sterilizarea. O să încercăm ca această activitate să fie cât mai intensă pentru constientizarea populației dar și să prevenim abandonul pe domeniul public” a punctat Ilie Tîlpeanu, directorul Serviciului Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân, pentru Canal SUD.

 

 

Continue Reading
La Top