În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea virusului COVID–19.
Forțele de ordine au fost angrenate în acțiuni punctuale de control, efectuând verificări la 62 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 397 de obiective de interes și 440 de autovehicule destinate transportului de persoane.
De asemenea, în vederea respectării măsurilor de siguranță polițiștii au verificat 2.013 persoane, dintre care 698 aflate în izolare și carantină.
Totodată, polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020.
În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății cetățenilor.
Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.
IPJ Călărași recomandă tuturor cetățenilor să păstreze distanța fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună riscului îmbolnăvirii.
Foto: www.g4media.ro