ACTUALITATE
ACȚIUNEA „BARIERA”, DESFĂȘURATĂ LA GRANIȚELE ROMÂNIEI. CANAL SUD A FILMAT DOTĂRILE CU CARE ESTE COMBĂTUTĂ MIGRAȚIA ILEGALĂ
Polițiștii de frontieră din vămile Giurgiu, Albița și Nădlac II au desfășurat sâmbătă acțiunea „BARIERA”, care a avut ca scop combaterea fenomenelor de migrație ilegală și a transportului ilegal de mărfuri. O echipă Canal Sud a fost și ea prezentă la operațiunea din vama Giurgiu, pentru a vedea cum se desfășoară controlul vehiculelor și al persoanelor.
„Avem polițiști de frontieră care efectuează control fizic asupra mijloacelor de transport, ceea ce presupune controlul portbagajelor, controlul semiremorcilor, remorcilor care se prezintă la control. După ce se trece de acest control, participanții la trafic merg la tonetele de lucru din spatele nostru, prezintă documentele de călătorie, se efectuează activitatea de identificare a persoanei, iar dacă totul este în regulă, pot merge mai departe, intră în România”, a declarat Răzvan Păun, șeful PTF Giurgiu.
Nu mereu, însă, totul este în regulă, asta pentru că polițiștii de frontieră descoperă constant infracțiuni precum migrație ilegală, folosirea de documente false sau încercarea de a introduce în țară marfă contrafăcută.
BANDĂ SPECIALĂ PENTRU CONTROLUL AUTOCARELOR
La Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu lucrează pe o singură tură aproximativ 30 de polițiști de frontieră. În perioada iunie-august, aceștia au descoperit peste 400 de fapte ilegale, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă, au făcut 11 capturi în valoare de peste 360.000 de lei. Spre exemplu, într-un autocar, polițiștii de frontieră au depistat peste 220 de articole de încălțăminte și parfumuri contrafăcute, care dacă ar fi fost comercializate ar fi valorat peste 33.000 de lei. Controlul unui autocar poate dura de la 30 de minute până la chiar patru ore.
„Controlul este mult mai amănunțit, durează mult mai mult și oarecum se creează o nemulțumire a participantului la trafic. Tocmai de aceea am ales să facem o bandă specială, pentru ca celelalte categorii de mijloace de transport să nu stea după un control de autocare, care durează mai mult, pentru că ar crea foarte multă nemulțumire”, a precizat Răzvan Păun.
UN CÂINE DIN CĂLĂRAȘI, AJUTOR DE NĂDEJDE PENTRU POLIȚIȘTII DE FRONTIERĂ
Atunci când vine vorba despre controlul unui autocar, în ajutorul polițiștilor de frontieră intervin și câinii special antrenați pentru depistarea substanțelor interzise. La Giurgiu l-am întâlnit și pe Sony, un câine dedicat profesiei sale. Mare ne-a fost surprinderea când am aflat că Sony este călărășean.
„Numele câinelui este Sony, are un an și o lună, are specializarea de stupefiante și el lucrează la Călărași. Când găsește o substanță interzisă, ne semnalizează prin faptul că se pune în fund și așteaptă, atâta tot. În primul rând, contează relația cel mai mult. Este dezvoltat atașamentul”, a spus David Dima, agent de poliție.
O atenție sporită se acordă și camioanelor care intră în țară, în contextul în care reprezintă cel mai utilizat mijloc de utilizare pentru migrația ilegală. Camioanele ajunse în Vama Giurgiu sunt verificare cu ajutorul a două dispozitive care le permit polițiștilor de frontieră să depisteze persoanele ascunse în vehicule.
IMIGRANȚII ILEGALI, DAȚI DE GOL DE CO2 ȘI BĂTĂILE INIMII
Dispozitivele diferă în funcție de specificul fiecărui camion. Atunci când este vorba despre un camion acoperit cu prelată, polițiștii de frontieră utilizează un aparat care detectează dioxidul de carbon.
„Se bagă sub prelată, iar acest aparat, pe baza unor indicatori, ne spune dacă emanația de dioxid de carbon este mai mare decât cea normală. În acest caz, este una stabilă, nu este nimeni în camion. Dacă acest indicator ar crește, ne-ar indica faptul că cineva respiră înauntru și am deschide camionul”, a explicat șeful PTF Giurgiu.
De cealaltă parte, în cazul camioanelor cu perete solid este utilizat un dispozitiv care detectează bătăile inimii. Procedura cu aparatul ajuns la PTF Giurgiu în urmă cu doi ani de zile durează aproximativ un minut
„Acești doi senzori se monteză pe semiremorca camionului la o distanță rezonabilă unul de altul, încât să se acopere toată lungimea acesteia, iar apoi se trece la verificarea software a încărcăturii. Ceea ce este foarte important la această verificare, este că nimeni să nu fie în camion. Ca de exemplu, dacă șoferul este în cabină, îi va detecta bătăile inimii lui, ceea ce nu este în regulă. Trebuie să fie oprite toate sistemele camionului. Că este un frigo care ține temperatura, trebuie oprit, că este o stație de emisie-recepție, trebuie oprită, pentru ca aparatul să aibă niște parametri optimi pentru a măsura foarte bine ce este înauntru”, a mai explicat Răzvan Păun, șeful PTF Giurgiu.
IMIGRANȚI ASCUNȘI SUB PEPENI
Polițiștii de frontieră trebuie să aibă o atenție sporită atunci când vine vorba despre verificarea camioanelor, mai ales că metodele de ascundere a migranților devin din ce în ce mai inovatoare.
„Ca să vă pot da niște exemple, ar fi crearea unui perete dublu pe partea dintre semiremorcă și cabină, unde dacă există și marfă în semiremorcă, este foarte greu de descoperit treaba aceasta. Și unul mai inovativ ar fi într-un transport de pepeni din Grecia: o cușcă creată la jumătatea încărcăturii și acoperită de pepeni”, a povestit Răzvan Păun, șeful PTF Giurgiu.
Cele mai multe persoane care încearcă să ajungă ilegal în România prin vama Giurgiu provin din țări precum Siria, Afganistan, Irak sau Iran. De cealaltă parte, cel mai mare furnizor de marfă contrafăcută depistată la Giurgiu este Turcia.