În urma unei acțiuni desfășurate de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu și Jandarmeria Călărași, cu sprijinul I.P.J. Călărași, a fost constatată o activitate de colectare a deșeurilor desfășurată ilegal pe raza localității Sărulești, județul Călărași.
La fața locului, comisarii Gărzii Naționale de Mediu au stabilit că activitatea se desfășura fără autorizație de mediu și cu nerespectarea normelor legale privind protecția mediului, fiind identificate deșeuri de diferite tipuri, printre care:
- deșeuri feroase și neferoase,
- echipamente electrice și electronice scoase din uz,
- deșeuri provenite din dezmembrări auto.
Conform prevederilor O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, desfășurarea activităților de colectare fără autorizație constituie contravenție. În consecință, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 155.000 lei.
Totodată, întreaga cantitate de 40 de tone de deșeuri feroase și neferoase a fost confiscată, urmând a fi predată unui operator autorizat pentru valorificare sau eliminare, în conformitate cu legislația în vigoare.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale cu impact asupra mediului.