URMĂREȘTE-NE
Poliția

ACTUALITATE

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR PENTRU VERIFICAREA LEGALITĂŢII ACTIVITĂŢILOR COMERCIALE

Articole de îmbrăcăminte de contrabandă indisponibilizate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

La data de  11 octombrie a.c., polițiștii au desfășurat o acțiune pe linia respectării normelor legale în domeniul proprietății intelectuale, precum și pentru protejarea populației împotriva actelor de comerț ilicite.

Cu ocazia activităților desfășurate în teren, polițiștii au descoperit o societate comercială, din municipiul Călărași, unde erau oferite spre comercializare mai multe articole vestimentare, purtând însemnele unor mărci protejate.

Întrucât administratorul societății comerciale nu a putut prezenta documente de proveniență și certificate de calitate și conformitate pentru bunurile expuse spre vânzare, 90 de articole vestimentare (treninguri, tricouri, hanorace), purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

 

 

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top