Joi, 4 aprilie a.c., Organizația Județeană a Partidul Social Democrat Călărași a semnat un acord de colaborare și parteneriat politic cu Asociația Partidă Romilor Pro-Europa. Nicolae Păun, președintele formațiunii politice a fost prezent astăzi la sediul social democraților, fiind întâmpinat de Vasile Iliuță.
Parteneriatul prevede sprijinirea reciprocă a celor două partide pentru alegerile locale din 9 iunie 2024.
Printre obiectivele vizate în acordul semnat de președintele Partidului Social Democrat Călărași, Vasile Iliuță, și Nicolae Păun, președintele Asociatei Partidei Romilor Pro-Europa, se numără educația, dezvoltarea locală, cultura și sănătatea.
Conform acordului de colaborare și parteneriat politic, în municipiile Călărași și Oltenița, precum și în localitățile Budești, Chirnogi, Frumușani, Lehliu-Gară, Dor Mărunt, Curcani, Șoldanu, Sărulești, Gălbinași, Chiselet, Dragalina, Mănăstirea, Spanțov, Fundulea, Ciocănești, Ulmeni, Nana și Mitreni se vor înființa posturi de mediatori școlari, mediatori sanitari și experți locali în cadrul primăriilor pentru problemele rromilor.
În total, în cadrul instituțiilor vor exista 19 mediatori școlari, 15 mediatori sanitari, 18 experți locali si 2 consilieri în cadrul Consiliului Județean Călărași.