Un autoturism condus de un tânăr de 19 ani a derapat și a intrat în coliziune cu două mașini parcate pe marginea drumului. Totul s-a întâmplat pe o șosea din municipiul Constanța, noaptea trecută, în jurul orei 03.30.
În urma impactului, tânărul a rămas încarcerat. Pompierii l-au extras dintre fiarele contorsionate ale mașinii în stop cardiorespirator, iar personalul medical a început rapid manevrele de resuscitare, care au avut succes.
În final, tânărul a fost transportat la spital cu o ambulanță SMURD.