URMĂREȘTE-NE

BREAKING NEWS

ACCIDENT RUTIER CU ȘASE PERSOANE IMPLICATE A AVUT LOC ÎN OLTENIȚA

Astăzi în jurul orei 17:10 a avut loc un accident rutier între un autoturism și un motor, la ieșirea din Oltenița spre București, în care au fost implicate șase persoane.

Potrivit datelor, pompierii militari din cadrul ISU au intervenit la fața locului cu un echipaj Smurd si cu o autospecială de descarcerare. Conducătorul motocicletei era inconștient, în stop cardio respirator. Potrivit surselor la fața locului traficul este îngreunat.

Update:

Potrivit Inspectoratulului de Poliție Județean Călărași aflăm că au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU) 112 cu privire la faptul că în afară municipiul Oltenița, județul Călărași, a avut loc un eveniment rutier.

În fapt, un bărbat, de 34 de ani, în timp ce conducea motocicleta din direcția București spre Oltenița, într-o curbă la dreapta a intrat pe sensul opus de mers și a lovit frontal un autoturism condus de un bărbat, de 34 de ani.

În urma evenimentului rutier motociclistul a decedat.

Conducatorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Continue Reading
La Top