URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

ACCIDENT CUMPLIT ÎN IALOMIȚA, ÎNTRE DOUĂ CAMIOANE ȘI O MAȘINĂ. UN BĂRBAT A MURIT PE LOC

Un accident rutier teribil a avut loc în această dimineață în localitatea Ciocârlia din județul Ialomița, acolo unde două autocamioane și un autoturism și-au ciocnit violent. Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul a fost distrus complet. Și unul dintre camioane a fost avariat serios în partea din față. Al doilea camion a fost și el lovit, iar remorcuța pe care o avea atașată s-a răsturnat.  

Ceea ce este însă și mai grav este că trei persoane au fost rănite. Dintre acestea, două au scăpat cu viață, în timp ce pentru a treia nu s-a mai putut face nimic. Este vorba despre un bărbat de 42 de ani, care a rămas încarcerat.

În urma impactului au rezultat trei victime: două conștiente, cooperante și neîncarcerate și una inconștientă și încarcerată. Persoana inconștientă ( bărbat cu vârsta de aproximativ 42 de ani) a fost extrasă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului și deși au fost începute imediat manevrele de resuscitare, aceasta nu a răspuns, fiind declarat decesul”, a transmis slt. Popescu Georgeta, purtătorul de cuvânt al ISU Ialomița.

Persoanele conștiente au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior nefiind necesar transportul acestora la unitatea spitalicească.

La fața locului au acționat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă,  o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora a acționat și un echipaj al SAJ Ialomița.

UPDATE:

Bărbatul decedat era luptător în trupele speciale. Este vorba despre George Iordache, care a lăsat în urmă o soție și o fiică de 14 ani.

Continue Reading
La Top