URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

A TREIA ZI DE ATAC ASUPRA UCRAINEI: ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Sâmbătă, a treia a războiului din Ucraina, a început cu lupte grele pe străzile din Kiev. Armata și civilii ucraineni opun ocupanților ruși o rezistență la care Kremlinul nu se aștepta potrivit seviciilor internaționale. După două zile de la invazie, președintele Putin și ministrul de Externe Serghei Lavrov au devenit proscriși în Vest – UE, SUA, UK și Canada le-au înghețat averile și America le-a interzis accesul pe teritoriul său.

Principalele evenimente ale zilei de sâmbătă, 26 februarie, potrivit site-ului g4media.ro:

Ora 16.03 Președintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri oprirea avansului armatei ruse în Ucraina în așteptarea negocierilor, dar operațiunile au fost reluate după ce guvernul de la Kiev ar fi refuzat discuțiile, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează CNN. Un consilier prezidențial ucrainean a negat la primele ore ale zilei de sâmbătă că Ucraina a refuzat să negocieze.Ora 15.45: Turcia interzice trecerea navelor de război rusești prin Marea Neagră, anunță Zelenski.

Ora 15.36: Ministerul Afacerilor Externe anunță, sâmbătă, că activitatea Ambasadei României la Kiev și a Consulatului de la Odesa a fost suspendată, iar întreg personalul a fost repatriat. În același timp, oficiile consulare de la Cernăuți și Solotvino au activitate în parametrii normali.Ora 15.33: Spațiul aerian al României a fost închis începând cu ora 15.00 pentru toate zborurile regulate, cu sau fără aterizare pe aeroporturile din țară, pentru aeronavele operatorilor înregistrați în Federația Rusă.

Ora 13.41: Guvernul Marii Britanii face presiuni asupra companiei petroliere britanice BP să renunţe la participaţia sa de 20% în compania rusă Rosneft după invazia Rusiei în Ucraina (Agerpres)

Ora 13.38: VIDEO Ucraina anunță că a distrus un convoi militar rusesc cu o dronă militară furnizată de Turcia.

Ora 13.15: Franța a interceptat și oprit un vapor comercial rusesc încărcat cu automobile care se îndrepta spre Sankt Petersburg, transmite BBC. Motivul? Compania care transporta mașinile e pe noua listă de sancțiuni europene. Ambasada Rusiei la Paris a transmis un protest formal

Ora 12.59: FOTO Protest cu mesaje anti-Rusia și pro-Ucraina lipite pe gardul Institutului Rus din București

Ora 12.58: Ministerul rus al Apărării, citat de RIA Novosti, susține că blocul de 15 etaje din Kiev, care a fost bombardat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, ar fi fost lovit de o rachetă ucraineană ce aparține sistemului antiaerian Buk.

Ora 12.39: Polonia refuză să joace meciul de fotbal cu Rusia în semn de protest față de invadarea Ucrainei

Ora 12.27: Ucraina a cerut ajutorul Crucii Roșii pentru transportarea în Rusia a cadavrelor militarilor ruși: „Mii de cadavre de invadatori”

Ora 12.26: Rusia ar putea reintroduce pedeapsa cu moartea pentru prevenirea ”crimelor deosebit de grave” – Dmitri Medvedev

Ora 12.03: Președintele Zelensky a anunțat că premierul italian Mario Draghi l-a asigurat că și Italia e de acord cu scoaterea Rusiei din sistemul de plăți SWIFT.

Ora 11.58: Trupele ruse, respinse într-o confruntare lângă orașul vestic Lviv (Reuters). Armata ucraineană a respins asaltul dat de o formațiune de 60 de militari ruși în orășelul Brody, la circa 80 km de Lviv. Este o zonă în care nu au avut loc confruntări până acum.

Ora 11.53: Marea Britanie anunță că invazia rusă în Ucraina e mult întârziată față de plan, iar rezistența ucraineană a dat peste cap planificarea generalilor ruși.

Ora 11.44: O primă fractură în Parlamentul controlat de Putin: Un deputat comunist cere încetarea războiului, spunând că parlamentarii au votat pentru pace în republicile separatiste, nu pentru război în Ucraina.

Ora 11.33: Rusia, tot mai izolată: Cipru ar fi de acord cu suspendarea din SWIFT, susține ministrul ucrainean de externe.

Ora 11.04: Președintele Zelensky cere ca Ucraina să fie primită în UE.

Ora 10.53:  Soldați ruși, acuzați că au jefuit un magazin în orașul ucrainean Melitopol.

Ora 10.41: Șeful Armatei franceze: Vom trimite în Români 500 de soldați, în cadrul NATO.

Ora 10.30: Băncile de stat din China restricționează finanțarea pentru mărfurile rusești.

Ora 10.24: Ministerul rus al Apărării susține că rachetele ruse nu au lovit clădiri civile din Kiev. Cu toate acestea, imaginile video arată cu un bloc de 15 etaje a fost lovit de o rachetă sâmbătă dimineață, iar guvernul Ucrainean susține că proiectul a fost tras de forțele ruse

Ora 10.13: Lisa Peskova, fiica purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, a postat pe Instagram un mesaj anti-război. Ea l-a șters după câteva ore.

Ora 10.08: Marea Britanie, Polonia, Cehia și Bulgaria – țările europene care au închis spațiul aerian pentru avioanele rusești

Ora 9.49: Rusia susține că a preluat controlul asupra orașului Melitopol, potrivit BBC. Melitopol are o populație de 150.000 de persoane și este în apropiere de portul Mariupol de la Marea Neagră

Ora 9.33: Republica Moldova blochează site-ul rus de propagandă Sputnik. Site-ul este extrem de activ și în România, unde promovează partidul extremist AUR.

Ora 9.24: VIDEO Momentul în care un bloc cu 15 etaje din Kiev e lovit de o rachetă rusească. Victime scoase din clădire de salvatori.

Ora 9.12: Două rachete au lovit zona de sud-vest a Kievului, transmite BBC, care citează Reuters. Nu e clar care au fost țintele rachetelor.

Update 9.09: Armata Ucrainei susține că blocul a fost lovit de forțele armate ruse, potrivit The Guardian

Ora 9.06: Imagini cu salvatorii care încearcă să ajute locuitorii din blocul lovit de bombele ruse:

Ora 9.05: DOCUMENT Ce sancțiuni economice a impus UE Rusiei: Interzicerea furnizării de echipamente pentru rafinării, aviație, embargo pe semiconductori și tehnică de ultimă generație.

Ora 8.37: Un bloc de locuințe din cartierul kievean Zhuliany a fost lovit de proiectile în timpul schimburilor de focuri

Ora 8.33: Facebook a interzis instituțiilor de presă ruse de stat să difuzeze reclame sau să genereze bani pe platformă, potrivit unui anunț al lui Nathaniel Gleicher, oficial al companie

Ora 8.22: SUA acordă Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 350 de milioane de dolari, transmite CNN

Ora 8.00: Președintele Zelensky a refuzat să părăsească țara la propunerea SUA: ”Am nevoie de muniție, nu de o călătorie”.

Ora 7.50: Un cont guvernamental de Twitter, utilizat pentru comunicare strategică, anunță că președintele Volodimir Zelensky a refuzat propunerea SUA de a se auto-evacua din țară. ”El este în Kiev, conducând personal apărarea.

Ora 7.42: Armata ucraineană anunță pierderile pe care le-a provocat armatei ruse.

  • 14 avioane, 8 elicoptere, 102 tancuri
  • 3500 de soldați ruși uciși și 200 de prizonieri

Ora 7.40: Sirenele anunță raiduri aeriene în Odessa și Kharkiv, cetățenii sunt anunțați să se adăpostească (presa ucraineană)

Ora 7.34: MAE recomandă românilor să folosească și alte puncte de frontieră cu Ucraina decât cel de la Siret, extrem de aglomerat. 

Ora 7.18: Harta teritoriilor ocupate de armata rusă în Ucraina, realizată de Institute for the Study of War (SUA), arată că forțele ruse au preluat controlul în orașul sudic Kherson și în zona Cernobâl

Ora 7.06: Ungaria propune să găzduiască tratative Rusia-Ucraina (Agerpres). Ungaria a acționat în ultimii ani ca un cal troian al Rusiei în UE și NATO, blocând deseori acțiuni ale Uniunii Europene împotriva Moscovei. Ultimul exemplu este de joi, când Budapesta – alături de Germania, Italia și Cipru – au blocat eliminarea Rusiei din sistemul internațional de plăți interbancare SWIFT. Ministrul de Externe Peter Szijjarto a fost decorat în urmă cu o lună de Serghei Lavrov pentru ”servicii aduse intereselor Rusiei”

Ora 7.00: Hackerii din grupul Anonymous au anunțat că au spart serverele Ministerului rus de Interne. Ei au postat online mii de documente secrete ruse care conțin datele personale ale unor angajați de la vârful instituției și alte date secrete. Anonymous a mai penetrat serverele companiei Gazprom și ale televiziunii ruse de propagandă RT (The Guardian)

Ora 6.59: Guvernul ucrainean anunță că a distrus un tanc și două camioane cu muniție ruse în Kiev – sursa exploziilor auzite la ora 5 dimineață în capitală

Ora 6.58: Imagini cu luptele grele și bombardamentele armatei ruse în Kiev, furnizate de guvernul Ucrainei:

Ora 6.48: Canada a anunţat noi sancțini care îi vizează direct pe Putin şi Lavrov, dar şi regimul belarus „care a facilitat invazia”, a anunțat premierul Justin Trudeau (Agerpres).

Ora 6.47: Președintele ucrainean Zelensky a anunțat pe Twitter că a avut discuții cu Emmanuel Macron (Franța) și Andrzej Duda (Polonia). El a mulțumit și poporului georgian pentru susținerea arătată printr-un miting uriaș la Tbilisi

Ora 6.39: Senatorul american Marco Rubio, membru al Comisiei senatoriale pentru servicii de informații, o comisie care primește regulat rapoartele serviciilor secrete ale SUA, a scris pe Twitter că Vladimir Putin are un comportament complet schimbat față de acum 5 ani. ”I wish I could share more,but for now I can say it’s pretty obvious to many that something is off with Putin”, a scris el pe Twitter, potrivit BBC, sugerând că deține informații clasificate despre comportamentul liderului de la Kremlin

Ora 6.00: Ministerul britanic al Apărării anunță că Ucraina păstrează controlul asupra marilor orașe, în ciuda asalturilor armatei ruse. Trupele ruse se îndreaptă spre Kiev din mai multe zone pentru a încercui capitala

Ora 5.00: Lupte grele pe străzile din Kiev, transmit presa locală și internațională. Autoritățile ucrainene au cerut populației să se adăpostească în locurile special stabilite.

Continue Reading
La Top