URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

A MURIT DAN GRECU, PRIMUL CAMPION MONDIAL LA GIMNASTICĂ AL ROMÂNIEI: O LEGENDĂ A SPORTULUI ROMÂNESC S-A STINS LA 74 DE ANI

România este în doliu după dispariția lui Dan Grecu, cel care a deschis drumul gloriei pentru gimnastica românească. Dan Grecu, fostul mare gimnast și antrenor, supranumit „Stăpânul inelelor”, a încetat din viață joi seară, la vârsta de 74 de ani, după o lungă și grea suferință. Anunțul a fost făcut de Comitetul Olimpic și Sportiv Român și de Federația Română de Gimnastică.

Performanțele sale vor rămâne veșnic în istoria sportului românesc:
În 1974, Dan Grecu a devenit primul campion mondial al României la gimnastică, cucerind aurul la inele.
În 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, a câștigat medalia de bronz la același aparat.
Palmaresul său include, de asemenea, un titlu european în 1975 și alte două medalii mondiale: argint în 1979 și bronz în 1978.

După retragerea din activitatea competițională, Dan Grecu a continuat să scrie istorie ca antrenor al lotului național:
A contribuit la aurul olimpic cucerit de Marius Urzică, la cal, la Sydney 2000.
A fost artizanul succesului gimnasticii masculine la Atena 2004, unde echipa României a obținut bronz, iar Marian Drăgulescu și Marius Urzică au urcat pe podium la mai multe aparate.

În luna martie 2024, Dan Grecu a primit Coranul de Aur al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, în semn de recunoaștere pentru întreaga sa contribuție la dezvoltarea gimnasticii românești.

„Dan Grecu s-a transformat în stea. Nu îl vom uita niciodată, OMUL și PROFESIONISTUL cu un suflet deosebit. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis Federația Română de Gimnastică și COSR.

O pierdere uriașă pentru sportul românesc. Dumnezeu să-l odihnească!

Continue Reading
La Top