URMĂREȘTE-NE

ADMINISTRAȚIE

A ÎNCEPUT MODERNIZAREA STRĂZII PESCĂRUȘ DIN CARTIERUL MIRCEA VODĂ

Asfaltarea străzilor din cartierul Mircea Vodă a început joi, 11 mai, termenul de execuție al străzile vizate fiind de 16 luni.

După multe cereri făcute de cetățeni la adresa fostei conduceri a municipiului Călărași, primarul Marius Dulce a demarat proiectul de asfaltare a cartierului Mircea Vodă.

“Lucrările care vizează modernizarea trotuarelor şi a părţii carosabile au debutat cu strada Pescăruș, urmând ca celelalte artere să fie asfaltate curând […] Termenul este destul de mare și poate depăși luna septembrie a anului viitor, însă vrem să terminăm până în luna mai 2024”, a declarat Matius Dulce, primarul municipiului Călărași.

În total, 8 străzi cu o lungime de aproximativ 8 kilometri vor fi asfaltate în cadrul acestui proiect, iar locuitorii din zonă sunt încântați de începerea lucrărilor.

Cetățean: Suntem foarte mulțumiți că s-au apucat de treabă. Ne pierdusem orice speranță.

Investiţia vizează modernizarea următoarelor străzi, în lungime totală de 8.157,38 metri:

G-ral Constantin Pantazi (Muntenia) – 463,57 m
Aleea Canalului – 231,69 m
Prel. Luceafărului – 454,36 m
Pescăruş – 1041,70 m
Luceafărului – 910,24 m
Macului – 849,27 m
Muşeţelului Tr. I – 187,37 m
Muşeţelului Tr. II – 257,19 m
Ciocârliei – 1068,28 m
Digului – 1180,78 m
Panduri – 105,05 m
Zăvoiului – 71,63 m
Prel. Mihai Viteazul – 204,26 m
Prel. Panduri – 197,7 m
Sulfinei – 934,29 m

Lucrările de reabilitare, în cuantum de 18.774.548,39 de lei, cu TVA inclus, sunt finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Continue Reading
La Top