URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

PESTE 200 DE COPACI ȘI ARBUȘTI, PLANTAȚI ÎN CĂLĂRAȘI

Angajații Serviciului Pavaje Spații Verzi din cadrul Primăriei Călărași au plantat săptămâna aceasta peste 200 de copaci și arbuști în municipiu. Zonele în care au avut loc astfel de acțiuni sunt Parcul Jirlău, zona RDS, Amfiteatru ANL, Parcul Central și zona zoo.

Am promis curățenie și refacerea spațiilor verzi”, spune primarul muncipiului Călărași. Copacii și arbuștii plantați fac parte din specii precum platan, arborele lui Iuda, castan, mesteacăn, paltin sau sofora.

Aceste specii vor înverzi orașul începând cu această primăvară, a mai transmis primarul Marius Dulce. Totuși, edilul a precizat că au avut loc și incidente. Spre exemplu, copacii din parcul Constructorului au fost rupți la câteva zile de la plantare. În acest sens, primarul Marius Dulce anunță razii și spune că nu va fi iertată nicio faptă antisocială.

FOTO: Facebook / Marius Dulce

Continue Reading
La Top