”Vreau să felicit în mod deosebit şi autorităţile Republicii Moldova pentru modul exemplar în care au organizat scrutinul şi pentru felul în care au făcut faţă unui complex de presiuni menite să deturneze dorinţa oamenilor. În final, aşa cum se întâmplă în democraţii autentice, votul oamenilor este ceea ce a făcut diferenţa”, scrie Bolojan pe Facebook.
Bolojan arată că locul Republicii Moldova este în marea familie europeană.
”Personal, dar şi în numele Guvernului României, vom fi alături de Republica Moldova pe acest drum. Felicitări, Republica Moldova!”, conchide Bolojan.
Conform datelor comunicate de Comisia Electorală Centrală luni dimineaţa, după procesarea voturilor din 99,52 la sută din secţiile de vot, PAS a ajuns la un scor de 50,03 la sută din sufragii, iar Blocul Patriotic are 24,26 la sută din voturi. Urmează blocul Alternativa, cu 7,99 la sută din voturi, Partidul Nostru cu 6,21 la sută şi partidul Democraţia Acasă cu 5,63 la sută din sufragii. Dodon, liderul alianței, a lansat un apel la un protest pașnic, luni, la ora 12:00, în fața Legislativului de la Chișinău, și a amenințat că va contesta rezultatul alegerilor.
foto: Agerpress

One thought on “Ilie Bolojan felicită cetățenii Republicii Moldova pentru mobilizarea la alegerile de duminică și pentru votul pro-european”
Comments are closed.