BUTONUL DE PANICĂ ȘI CAMERELE VIDEO, OBLIGATORII ÎN SPITALE

În cursul zilei, Natalia Intotero, vicepreședintele Camerei Deputaților, a anunțat, prin intermediul unei rețele sociale, o serie de măsuri pe care unitățile sanitare trebuie să le implementeze.

Toate unitățile sanitare de stat şi private care oferă servicii de internare vor fi obligate să instaleze şi să mențină în stare de funcționare butoane de panică în fiecare salon destinat internării, dar și să instaleze și să mențină în stare de funcționare sisteme de supraveghere video în secțiile de terapie intensivă (ATI), unitățile de primiri urgențe (UPU) sau
compartimentele de urgențe, potrivit unui proiect de lege.

Butoanele de panică vor fi instalate într-un loc accesibil pacienților, fiind concepute astfel încât să permită semnalarea rapidă a unei urgențe medicale sau a unei situații de pericol iminent către personalul medical şi de securitate al spitalului. Sistemul va permite intervenția rapidă, precum și monitorizarea timpului de răspuns al personalului medical.

Camerele video vor fi amplasate astfel încât să asigure monitorizarea continuă a activităților medicale, fără a compromite intimitatea pacienților, unitățile medicale având obligația informării prealabile a acestora prin afișarea de anunțuri vizibile la intrarea în aceste zone. Înregistrările video vor fi stocate pe o perioadă de minimum 30 de zile și vor putea fi accesate exclusiv de personalul autorizat, în scopul monitorizării calității actului medical, investigării unor incidente sau pentru asigurarea securității pacienților și a personalului medical.

Prin implementarea acestor măsuri calitatea actului medical va creste, iar pacienții vor avea garanții suplimentare de bună practică medicală. De asemenea, noile măsuri vor oferi un grad sporit de protecție împotriva acuzațiilor nefondate și a cazurilor de agresiune împotriva profesioniștilor din domeniul sănătății.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ