Alegerile parlamentare din 28 septembrie în Republica Moldova sunt umbrite de o campanie masivă de dezinformare, în care Rusia folosește inclusiv inteligența artificială pentru a discredita președinta Maia Sandu, atrăgând atenția analiștilor internaționali, relevă o analiză AFP.
Înaintea alegerilor parlamentare de duminică, 28 septembrie a.c., în Republica Moldova se răspândesc, prin intermediul internetului, videoclipuri trucate cu ajutorul inteligenţei artificiale şi acuzaţii nefondate la adresa preşedintei Maia Sandu, ceea ce, apreciază miercuri AFP, citând opiniile unor analişti, transformă ţara într-un teren de antrenament pentru dezinformarea rusească, în cadrul războiului informaţional al Moscovei împotriva Europei.
Scrutinul este considerat vital pentru viitorul Republicii Moldova, care are în faţă două căi: una către aprofundarea relaţiilor cu Uniunea Europeană şi alta către revenirea în orbita Rusiei, după ce şi-a obţinut în 1991 independenţa faţă de fosta Uniune Sovietică.
Până acum, majoritatea sondajelor arată că Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) al şefei statului, formaţiune pro-europeană aflată la putere din 2021, este cel mai bine cotat, dar are de purtat o bătălie grea.
Maia Sandu a acuzat Kremlinul de “un amestec fără precedent” în alegeri şi de finanţarea cu “sute de milioane de euro” a cumpărării de voturi şi a influenţării electoratului prin dezinformări.
În urmă cu câteva săptămâni, un videoclip “deepfake”, contrafăcut cu instrumentul de inteligenţă artificială Luma A.I., o prezenta pe preşedintă interpretând o piesă rap în rusă, cu versuri în care o descriau ca pe o conducătoare ineficientă.
Acesta a fost doar unul din multele conţinuturi înşelătoare de pe internet, dintr-o campanie de dezinformare cunoscută sub numele de Operaţiunea Overlord sau Matrioşka,, păpuşa rusească în care se ascund alte păpuşi, succesiv tot mai mici.
Sandu a fost acuzată fără nicio bază şi de schizofrenie, iar PAS de fraudarea alegerilor.
Pe Telegram circulă afirmaţii în rusă conform cărora liderii europeni vor să o folosească pe preşedintă pentru declanşarea unui război în Republica Moldova, impunerea unei dictaturi şi trimiterea moldovenilor pe front, împotriva forţelor ruse cu care luptă Ucraina vecină.
Mai multe anchete au indicat implicarea rusească în aceste campanii.

One thought on “CAMPANIA ELECTORALĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA, UMBRITĂ DE DEZINFORMARE”
Comments are closed.