La aproape doi ani după începerea războiului din Fâșia Gaza, încă trei țări au anunțat pe rând recunoașterea oficială statului palestinian. Prim-ministrul britanic Keir Starmer a anunțat duminică, 21 septembrie a.c., că Marea Britanie a recunoscut oficial Statul Palestina.
În plus, Canada a devenit prima țară din Grupul celor Șapte care recunoaște oficial Statul Palestina, invocând decenii de susținere a soluției cu două state. La scurt timp după, și Australia a anunțat că recunoaște Statul Palestina, astfel alăturându-se celor peste 130 de state din întreaga lume care l-au recunoscut deja.
Într-un comunicat, premierul canadian Mark Carney a subliniat că Hamas trebuie să elibereze ostaticii, să se dezarmeze și să fie exclus din guvernarea viitoare a Palestinei. Recunoașterea este menită să consolideze Autoritatea Palestiniană, care și-a asumat reforme, organizarea de alegeri democratice în 2026 fără participarea Hamas și, în cele din urmă, demilitarizarea. Canada și-a reafirmat angajamentul continuu față de securitatea Israelului și a clarificat că această decizie nu reprezintă o recompensă pentru terorism, ci un pas pentru menținerea viabilității soluției cu două state. Canada va colabora cu partenerii internaționali pentru a sprijini reformele palestiniene, guvernanța democratică, acordurile de securitate și ajutorul umanitar de amploare pentru Gaza.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a condamnat decizia, acuzându-l pe Starmer că recompensează „terorismul monstruos” și că favorizează ideologia „jihadistă”. Anterior, ministrul israelian de externe Gideon Saar a calificat pasul de recunoaștere a statalității palestiniene drept o „greșeală” și a avertizat că acesta ar putea declanșa un răspuns unilateral, nespecificat.

One thought on “MAREA BRITANIE RECUNOAȘTE OFICIAL STATUL PALESTINA”
Comments are closed.