Coaliția de guvernare a decis să nu mai prelungească plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, măsură care expiră la 30 septembrie 2025. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, care a precizat că decizia a fost luată în coaliție și că niciun membru nu s-a opus. Potrivit acesteia, plafonarea, aplicată din august 2023 și prelungită succesiv, a provocat distorsiuni economice atât pentru producători, cât și pentru comercianți. Săptămâna viitoare, premierul Ilie Bolojan va avea discuții cu reprezentanții marilor retaileri pentru a încerca să limiteze impactul creșterii de prețuri.
În replică, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a susținut că partidul său nu este de acord cu această măsură și că decizia nu a fost discutată în cadrul Coaliției. Acesta avertizează că ridicarea plafonării va duce la o explozie a inflației cu 2-3 puncte procentuale și la scăderea consumului, ceea ce ar afecta direct puterea de cumpărare a românilor. Grindeanu a transmis public că va cere clarificări de urgență partenerilor de guvernare și a subliniat că presiunea prețurilor este deja resimțită în buzunarele oamenilor.
Alimentele de bază vizate de scumpiri sunt:
-Pâine albă simplă, gramaj 300-500 grame;
-Lapte de vacă de consum 1 litru, 1,5% grăsime, cu excepția UHT;
-Brânză telemea de vacă vrac;
-Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, gramaj maxim 200 grame;
-Făină albă de grâu tip 000 până la 1 kg;
-Mălai până la 1 kg;
-Ouă de găină calibrul M;
-Ulei de floarea-soarelui până la 2 litri;
-Carne proaspătă de pui;
-Carne proaspătă de porc;
-Legume proaspete vrac;
-Fructe proaspete vrac;
-Cartofi proaspeți albi vrac;
-Zahăr alb tos până la 1 kg;
-Smântână cu 12% grăsime;
-Unt până la 250 grame;
-Magiun până la 350 grame.
Astfel, începând cu 1 octombrie, românii vor plăti mai mult pentru cele mai importante produse alimentare, în condițiile în care Guvernul și PSD se acuză reciproc cu privire la responsabilitatea acestei decizii.

One thought on “TOATE ALIMENTELE DE BAZĂ SE SCUMPESC DE LA 1 OCTOMBRIE. PSD ȘI GUVERNUL SE CONTRAZIC PE TEMA PLAFONĂRII ADAOSULUI COMERCIAL”
Comments are closed.