Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate în ultimele trei zile să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 85 de misiuni.
Din numărul total de intervenții, 61 au fost ale paramedicilor SMURD, care au intervenit pentru acordarea prim ajutorului medical de urgenţă și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de stingere şi prevenire a incendiilor şi pentru intervenţia la accidente rutiere.
În ceea ce priveşte intervenţia la incendii, în ultimele trei zile, pompierii militari călărăşeni din cadrul structurilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitaţi să intervină cu autospecialele de stingere şi echipamentele specifice pentru lichidarea a trei incendii de autovehicule în localităţile: Gostilele (Fundulea), Frumuşani şi Călăreţi.
De asemenea, echipajele profesioniste de pompieri din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină pentru stingerea a 20 incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere în mai multe unităţi administrative teritoriale ale judeţului. În urma acestor intervenţii la arderi necontrolate de vegetaţie uscată şi resturi menajere nu au fost înregistrate pagube materiale.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.Purtător de cuvânt al I.S.U. Călăraşi – Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan Ovidiu

One thought on “INTERVENȚIILE POMPIERILOR MILITARI CĂLĂRĂȘENI, ÎN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”
Comments are closed.