Elevii și profesorii Școlii Gimnaziale nr. 3 Chirnogi și ai unităților arondate au marcat astăzi deschiderea anului școlar 2025 – 2026 într-un format diferit față de anii precedenți, pe fondul schimbărilor generate de reformele naționale în educație.
Ceremonia nu s-a mai desfășurat pe platoul școlii, ci prin întâlniri directe între elevi, părinți și cadrele didactice, în cele trei localuri ale instituției de învățământ.
Primarul comunei, Ștefan Ion, a transmis un mesaj de încurajare și sprijin comunității școlare, subliniind că infrastructura educațională din localitate este pregătită pentru un parcurs la standarde superioare. „Școlile noastre beneficiază de dotări noi, de excepție, prin grija Consiliului Județean Călărași și a Inspectoratului Școlar Județean”, a declarat edilul.
În vara acestui an, toate sălile de clasă din Școala Gimnazială nr. 3 au fost modernizate, prin schimbarea parchetului vechi, deteriorat, în urma unei colaborări între Primărie și conducerea unității.
Tot din acest an, Școala Gimnazială nr. 3 devine singura unitate cu personalitate juridică din Chirnogi, școlile nr. 1 și nr. 2 fiind arondate acesteia. Directorul instituției va fi prof. Monica Vasile.
O noutate importantă o reprezintă introducerea programului guvernamental „Masa Caldă”, care a debutat chiar astăzi, 9 septembrie. Aproximativ 580 – 590 de elevi vor beneficia zilnic de acest program. Autoritățile locale și-au exprimat intenția de a asigura continuitatea proiectului și în anul 2026.
„Transmit tuturor elevilor și corpului didactic multă sănătate, succes în noul an școlar și îi asigur de tot sprijinul pentru a obține rezultate pe măsura dotărilor și condițiilor create”, a încheiat primarul Ștefan Ion.

One thought on “INVESTIȚII NOI ȘI PROGRAMUL “MASA CALDĂ” PENTRU ELEVII COMUNEI CHIRNOGI”
Comments are closed.