INTERVENȚIILE POMPIERILOR MILITARI CĂLĂRĂȘENI, ÎN ULTIMELE TREI ZILE

Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate în ultimele trei zile să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 90 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 66 au fost ale paramedicilor SMURD, care au intervenit pentru acordarea prim ajutorului medical de urgenţă și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de stingere şi prevenire a incendiilor şi pentru intervenţia la accidente rutiere.

Pompierii militari din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost solicitaţi să intervină cu ambulanţele SMURD şi autospecialele cu modul de descarceare la trei accidente rutiere produse pe raza localităţilor: Olteniţa (eveniment rutier în care un minor aflat pe o trotinetă electrică a fost lovit de un autoturism), Radovanu (coliziune între două autovehicule în care se aflau patru persoane) şi Frumuşani (eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme, respectiv trei persoane). În aceste evenimente rutiere produse pe raza judeţului Călăraşi au fost implicate cinci autovehicule şi o trotinetă electrică, respectiv nouă persoane, 8 adulţi şi un minor, trei dintre acestea având nevoie de îngrijiri medicale şi fiind transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti. Din fericire nu s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti.

În ceea ce priveşte intervenţia la incendii, în ultimele trei zile, pompierii militari călărăşeni din cadrul structurilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitaţi să intervină cu autospecialele de stingere şi echipamentele specifice pentru lichidarea a două incendii, dintre care, unul la o locuinţă din municipiul Călăraşi, mai exact un apartament dintr-un imobil situat pe strada Năvodari (cauza posibilă a incendiului: cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unei candele lăsate aprinse şi nesupravegheate) şi altul produs la un autroturism pe raza comunei Frumuşani.

De asemenea, echipajele profesioniste de pompieri din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină pentru stingerea a 18 incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere în mai multe localităţi ale judeţului. În urma acestor intervenţii la arderi necontrolate de vegetaţie uscată şi resturi menajere nu au fost înregistrate pagube materiale.

În ceea ce priveşte intervenţia pentru salvarea persoanelor de la înec, în ziua de 06 septembrie 2025, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au fost solicitaţi să acţioneze cu autospeciale, ambarcaţiuni, echipamente şi accesorii din dotare pentru salvarea unei persoane, bărbat, în vârstă de aproximastiv 40 de ani, despre care existau informaţii că s-ar fi înecat în Dunăre, în dreptul localităţii Unirea. În ciuda eforturilor pompierilor, până la lăsarea întunericului, persoana înecată nu a fost găsită de către salvatori. A doua zi, de dimineaţa, căutările au fost reluate, însă bărbatul înecat nu a fost încă găsit. Misiunile de căutare pentru persoana înecată vor continua, având şi sprijinul scafandrilor de la Detaşamentul Special de Salvatori al ISU Bucureşti Ilfov.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play. Purtător de cuvânt al I.S.U. Călăraşi – Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan Ovidiu

One thought on “INTERVENȚIILE POMPIERILOR MILITARI CĂLĂRĂȘENI, ÎN ULTIMELE TREI ZILE”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ