Faleza din Parcul Central va intra într-un amplu proces de reabilitare, după ce consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de joi, 28 august, proiectul de hotărâre privind documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici ai investiției. Lucrările vor fi finanțate în mare parte din fonduri europene, prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027.
Proiectul, intitulat „Intensificarea acțiunilor de protecție a infrastructurii verzi-albastre prin reabilitarea malului brațului Borcea și a zonei din proximitatea acestuia a Municipiului Călărași”, urmărește creșterea gradului de protecție și conservare a naturii și biodiversității din zona urbană adiacentă.
Investiția presupune reabilitarea taluzului, amenajarea de spații verzi multifuncționale, introducerea unui sistem modern de irigații automatizate și utilizarea unor materiale sustenabile, cu impact redus asupra mediului. Aceste măsuri vor contribui la:
- protejarea biodiversității locale
- prevenirea eroziunii,
- reducerea riscului de inundații,
- îmbunătățirea calității peisajului urban.
Prin aceste intervenții, faleza va deveni nu doar un spațiu recreativ modernizat, ci și o zonă de tranziție ecologică între mediul construit și cel natural.
Valoarea totală a proiectului este de 24.992.229,48 lei, din care peste 14,9 milioane de lei sunt alocate pentru lucrările de construcții-montaj.
Cheltuieli eligibile: 24.827.353,28 lei (acoperite integral din fonduri europene)
Cheltuieli neeligibile: 164.876,20 lei, suportate din bugetul local.
Proiectul se încadrează în Prioritatea P2 – O regiune cu orașe prietenoase cu mediul, având ca obiectiv specific intensificarea acțiunilor de protecție a naturii și a infrastructurii verzi-albastre, precum și reducerea poluării în zonele urbane.

One thought on “REABILITAREA FALEZEI DIN PARCUL CENTRAL VA FI REALIZATĂ CU FONDURI EUROPENE”
Comments are closed.