Angajații din primării au declanșat, de vineri, 29 august, o grevă pe termen nelimitat, după ce negocierile cu premierul Ilie Bolojan s-au încheiat fără niciun rezultat. Decizia a fost anunțată de Sindicatul Național al Comunelor din România, care acuză Guvernul că, prin noile măsuri fiscale, reduce masiv personalul din administrația locală și împovărează primăriile cu cheltuieli suplimentare.
Sindicaliștii reclamă că noile prevederi ar duce la o diminuare cu 25% a funcționarilor din primării, după o reducere anterioară de 10%, ceea ce ar însemna ca un angajat din trei să fie concediat. În același timp, acuză discriminarea dintre primării și consiliile județene, acestea din urmă fiind exceptate de la restricții similare.
Un alt punct contestat este faptul că primăriile rămân responsabile pentru plata celor 60.000 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap, după ce Guvernul a renunțat la preluarea acestor costuri. Sindicaliștii vorbesc despre o „epurare politică” și despre introducerea unui concept umilitor de „jumătate de funcționar public”.
Pe durata protestului, primăriile din întreaga țară și-au suspendat activitatea, ceea ce afectează direct accesul cetățenilor la documente și servicii administrative esențiale.
Sursa: Digi24

One thought on “ANGAJAȚII DIN PRIMĂRII INTRĂ ÎN GREVĂ PE TERMEN NELIMITAT DUPĂ NEGOCIERILE EȘUATE CU ILIE BOLOJAN”
Comments are closed.