Doi bărbați, în vârstă de 28 și 33 de ani, au fost reținuți de polițiști după ce ar fi agresat un localnic din comuna Chirnogi. Incidentul s-a produs pe 15 august, în jurul orei 19:40, atunci când victima, un bărbat de 44 de ani, a apelat numărul unic de urgență 112 pentru a sesiza faptul că a fost lovită.
Din verificările efectuate de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni a reieșit că agresiunea a avut loc pe fondul unui conflict mai vechi, cei doi atacatori aplicându-i victimei un pumn în zona feței. Deși a refuzat îngrijirile medicale, bărbatul a depus plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”. Totodată, acesta a refuzat completarea formularului pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu, dar a fost informat despre posibilitatea de a solicita un astfel de ordin în instanță.
Polițiștii au stabilit că starea conflictuală nu era cunoscută anterior la nivelul Postului de Poliție Chirnogi și nici la Secția 2 Poliție Rurală Ulmeni. Sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, cercetările au fost continuate, iar la data de 20 august s-a dispus reținerea celor doi agresori pentru 24 de ore.
Autoritățile reamintesc că, pe întreaga durată a procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

One thought on “DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI PENTRU AGRESIUNE ÎN COMUNA CHIRNOGI”
Comments are closed.