ARTICOLE VESTIMENTARE CONTRAFĂCUTE, ÎN VALOARE DE PESTE 628.000 DE LEI, DESCOPERITE ÎN URMA UNOR PERCHEZIȚII ÎN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

Pe 10 august 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, coordonați de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, au desfășurat o amplă acțiune pentru combaterea contrabandei cu produse contrafăcute. În acest context, au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară – unul în municipiul Oltenița, unul în orașul Budești, două în comuna Curcani și unul în comuna Luica.

Ancheta vizează trei persoane din județul Călărași, care, începând din 15 ianuarie 2025 și până în prezent, ar fi achiziționat în mod repetat articole de îmbrăcăminte și încălțăminte contrafăcute din Republica Turcia. Transportul acestora s-ar fi făcut prin intermediul unor firme ce operează pe ruta Turcia – România. Produsele, purtând însemnele unor mărci înregistrate, erau apoi promovate și oferite spre vânzare prin rețelele de socializare.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat 1.333 de articole vestimentare, evaluate la 628.225 de lei, care au fost confiscate pentru continuarea cercetărilor.

Investigațiile continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale, acțiunea beneficiind de sprijinul Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului de Ordine Publică și Biroului Criminalistic din cadrul Poliției Municipiului Oltenița.

Autoritățile reamintesc că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

One thought on “ARTICOLE VESTIMENTARE CONTRAFĂCUTE, ÎN VALOARE DE PESTE 628.000 DE LEI, DESCOPERITE ÎN URMA UNOR PERCHEZIȚII ÎN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ