POMPIERII CĂLĂRĂȘENI, 113 INTERVENȚII ÎN TREI ZILE: ACCIDENTE, INCENDII ȘI MISIUNI DE SALVARE

În ultimele trei zile, pompierii militari călărășeni din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” au fost solicitați să intervină în nu mai puțin de 113 situații de urgență pe raza județului. Acestea au vizat stingerea incendiilor, salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, precum și acordarea primului ajutor calificat.

Din totalul intervențiilor, 66 au fost misiuni ale echipajelor SMURD, care au acordat asistență medicală de urgență și au transportat la spital persoane rănite sau cu probleme medicale grave. Paramedicii au fost prezenți și la accidente rutiere, unde au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.

În această perioadă, echipajele ISU au intervenit la patru accidente rutiere grave produse la Dragalina (pe A2, km 114), Modelu, Podul Pitarului (spre Cucuieți) și Ștefan cel Mare (A2, km 117). În total, 12 autovehicule și un moped au fost implicate, iar 18 persoane au avut nevoie de ajutor. Nouă dintre acestea au fost transportate la unități spitalicești, fără a fi înregistrate decese.

Pompierii au acționat și pentru stingerea a șapte incendii produse în localitățile Modelu (autoturism staționat), Podul Pitarului (anexă gospodărească), Chiselet (anexă și stivă de lemne), Coțofanca–Gurbănești (anexă gospodărească), Dragalina (cameră tehnică pentru baterii de panouri fotovoltaice), Plevna (transformator electric) și Fundeni (autoturism).

De asemenea, în județ au fost raportate 35 de incendii de vegetație uscată, miriști și resturi menajere. Arderea necontrolată a fost stinsă rapid, fără a se înregistra pagube materiale.

O misiune dificilă a avut loc pe 10 august, când pompierii din Detașamentul Călărași au fost chemați să caute un tânăr de 21 de ani, posibil înecat în Brațul Borcea, în zona satului Tonea, comuna Modelu. În ciuda eforturilor, căutările din ziua respectivă nu au avut rezultat. În această dimineață, salvatorii au reluat acțiunile cu bărci, fiind sprijiniți de echipajul de scafandri al ISU București–Ilfov.

Reprezentanții ISU Călărași reamintesc cetățenilor că pot afla informații utile despre comportamentul în situații de urgență accesând platforma fiipregatit.ro sau descărcând gratuit aplicația mobilă DSU din App Store și Google Play.

One thought on “POMPIERII CĂLĂRĂȘENI, 113 INTERVENȚII ÎN TREI ZILE: ACCIDENTE, INCENDII ȘI MISIUNI DE SALVARE”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ