Producătorii agricoli din Oltenița pot solicita Atestatul de producător de la Registrul Agricol din cadrul Primăriei Municipiului. Documentul este eliberat în conformitate cu Legea 145/2014 și este esențial pentru cei care doresc să își valorifice produsele agricole pe piața liberă
Atestatul de producător reprezintă o recunoaștere oficială a activității agricole desfășurate de persoane fizice și le permite acestora să vândă legal legume, fructe, miere, flori sau alte produse obținute din exploatarea agricolă proprie
Pentru a obține acest document, solicitantul trebuie să aibă declarate în Registrul Agricol al localității toate terenurile, animalele și culturile deținute. Este necesară menționarea suprafețelor cultivate, a numărului de animale, pomi sau stupi, precum și a tipului și cantității estimate a produselor ce urmează a fi comercializate
Reprezentanții administrației locale încurajează producătorii din municipiu să își oficializeze activitatea, subliniind importanța susținerii agriculturii locale și a accesului echitabil pe piață pentru toți cei care muncesc cinstit pământul
Persoanele interesate pot solicita sprijin pentru completarea documentelor direct la Registrul Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Oltenița

One thought on “PRODUCĂTORII AGRICOLI DIN OLTENIȚA POT OBȚINE ATESTATUL NECESAR COMERCIALIZĂRII PRODUSELOR”
Comments are closed.