TRENUL ORADEA–CONSTANȚA S-A DEZMEMBRAT DIN MERS: DOUĂ VAGOANE PIERDUTE PE DRUM

Incident neobișnuit pe calea ferată românească. Trenul IRN 1922, care circula pe ruta Oradea – Constanța, a pierdut în mers două dintre vagoanele sale pline cu pasageri. Totul s-a întâmplat marți seară, în județul Hunedoara, pe segmentul de cale ferată dintre Crivadia și Merișor, la aproximativ 20 de kilometri de Petroșani.

Potrivit CFR Călători, un cârlig de tracțiune al unuia dintre vagoane s-a rupt, iar ultimele două s-au desprins de restul garniturii. Trenul a continuat drumul până în gara Bănița, unde locomotiva a fost detașată și trimisă înapoi pentru a recupera vagoanele rămase în urmă.

Pasagerii din cele două vagoane desprinse au rămas blocați pe traseu mai bine de patru ore, până când au fost preluați și trenul a fost recompus. Ulterior, în gara Craiova, vagonul defect a fost înlocuit, pentru ca IRN 1922 să își poată continua călătoria spre Constanța.

Întârzierea finală a garniturii a fost de peste patru ore, ceea ce a dat peste cap programul călătorilor, mulți dintre ei având legături feroviare sau planuri de vacanță la malul mării.

Reprezentanții CFR Călători au transmis că regretă incidentul și că siguranța pasagerilor a fost prioritară. Totodată, compania a precizat că vagonul defect a fost retras din circulație pentru verificări, urmând ca defecțiunea să fie analizată în detaliu.

Un drum care ar fi trebuit să îi ducă pe oameni la mare s-a transformat astfel într-o experiență demnă de filme: două vagoane uitate pe șine, o locomotivă care se întoarce după ele și o întârziere pe măsură.

Sursa foto:Digi24

One thought on “TRENUL ORADEA–CONSTANȚA S-A DEZMEMBRAT DIN MERS: DOUĂ VAGOANE PIERDUTE PE DRUM”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ