Recentele evoluții în domeniul securității aviatice deschid calea către o modificare mult așteptată: posibila ridicare a restricțiilor privind transportul lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAGs) în bagajul de mână, pe unele aeroporturi din România.
Acest pas înainte vine în urma recertificării la nivel european a unui model de echipament de control de securitate, deja utilizat în mai multe aeroporturi românești. Noul echipament, dotat cu tehnologii de detecție avansată, permite identificarea în timp real și cu un grad ridicat de precizie a substanțelor periculoase, fără a mai fi nevoie ca pasagerii să scoată lichidele din bagaje.
Ridicarea restricțiilor se va aplica doar în aeroporturile în care echipamentele recertificate sunt complet actualizate, atât la nivel de hardware, cât și de software – prin instalarea unui nou algoritm de detecție certificat la nivel european.
Conform reglementărilor, pasul următor va fi integrarea acestui algoritm, urmată de etape riguroase de testare și acceptanță, în conformitate cu standardele impuse de autoritățile europene din domeniul aviației civile.
După finalizarea întregului proces, pasagerii vor putea transporta lichide, geluri și aerosoli în recipiente de până la doi litri în bagajul de mână, fără restricțiile actuale.
Totuși, este important de menționat că această măsură nu va fi aplicabilă automat în toate aeroporturile, ci doar acolo unde sunt implementate echipamentele recertificate, configurate și aprobate integral.
Până la o informare oficială privind implementarea completă a noii tehnologii în fiecare aeroport, regulile actuale privind lichidele în bagajul de mână rămân în vigoare.

One thought on “CLARIFICĂRI PRIVIND RIDICAREA RESTRICȚIILOR PENTRU LICHIDE ÎN BAGAJUL DE MÂNĂ PE AEROPORTURILE DIN ROMÂNIA”
Comments are closed.