Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate în ultimele trei zile să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 99 de misiuni.
Din numărul total de intervenții, 66 au fost ale paramedicilor SMURD, care au intervenit pentru acordarea prim ajutorului medical de urgenţă și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de stingere şi prevenire a incendiilor şi pentru intervenţia la accidente rutiere.
Pompierii militari din cadrul subunităţilor ISU “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost solicitaţi să intervină cu ambulanţele SMURD şi autospecialele cu modul de descarceare la trei accidente rutiere produse pe raza localităţilor: Cuza Vodă (DN 31- Canton), Dor Mărunt şi Dragalina (A2. km 116). În urma accidentelor rutiere, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti.
În ceea ce priveşte intervenţia la incendii, în ultimele trei zile, pompierii călărăşeni din cadrul structurilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călăraşi au fost solicitaţi să intervină cu autospecialele de stingere şi echipamentele specifice la cinci incendii, două de locuințe, două de anexe gospodărești și o intervenţie la c locomotivă (la nivelul compartimentului motor al acesteia).
De asemenea, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină pentru stingerea a 25 incendii de mirişte, culturi agricole, vegetaţie uscată şi resturi menajere.
În urma acestor intervenţii la arderi necontrolate de mirişte, culturi agricole, vegetaţie uscată şi resturi menajere au fost înregistrate mai multe pagube materiale, fiind afectate de incendii mai multe culturi agricole cerealiere din judeţul nostru.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.Purtător de cuvânt al I.S.U. Călăraşi – Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan Ovidiu

One thought on “APROXIMATIV 100 DE INTERVENȚII ALE POMPIERILOR MILITARI CĂLĂRĂȘENI, ÎN ULTIMELE TREI ZILE”
Comments are closed.