CETĂȚENII ROMÂNE OBȚINUTE ILEGAL: 206 PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE CORUPȚIE

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au desfășurat marți, 1 iulie 2025, o amplă acțiune operativă în cadrul unei cauze penale complexe care vizează fapte grave de corupție și fals.

Au fost puse în aplicare nu mai puțin de 206 mandate de percheziție domiciliară, vizate fiind atât instituții publice, cât și locuințele unor persoane fizice. Perchezițiile au fost realizate într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și fals informatic de către funcționari publici din județul Botoșani, precum și pentru dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Potrivit anchetatorilor, este vizată destructurarea unei rețele care, cu sprijinul unor angajați din cadrul unui serviciu de evidență a populației și al unei primării, ar fi facilitat obținerea ilegală de documente de identitate românești pentru persoane născute în Federația Rusă, Ucraina și Republica Moldova.

În baza unor documente false – inclusiv certificate de cetățenie română – beneficiarii au obținut cărți de identitate românești cu date nereale, precum domicilii fictive, stabilite în imobile aparținând unor cetățeni români fără acordul acestora și fără ca aceștia să fie prezenți în fața funcționarilor publici, așa cum prevede legea.

Mai mult, în unele cazuri, identitatea înscrisă în actele obținute era complet diferită de cea reală, fiind utilizate nume, prenume, date și locuri de naștere inventate. Toate aceste date au fost introduse în Registrul Național de Evidență a Persoanelor, ceea ce a permis ulterior și obținerea cetățeniei române, a domiciliului sau a reședinței în România.

Conform datelor preliminare ale anchetei, în perioada 2023–2024, aproximativ 7.000 de persoane, majoritatea din foste republici sovietice, și-au stabilit în mod fictiv domiciliul pe raza unui singur serviciu de evidență a populației.

Operațiunea de amploare a fost realizată cu sprijinul Serviciului Tehnic al PÎCCJ, Inspectoratului General de Aviație și Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

Autoritățile subliniază că percheziția domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, folosit pentru descoperirea și strângerea de probe în vederea soluționării cauzei. Acest demers nu aduce atingere în niciun fel principiului prezumției de nevinovăție.

One thought on “CETĂȚENII ROMÂNE OBȚINUTE ILEGAL: 206 PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE CORUPȚIE”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ