MODERNIZARE CULTURALĂ ÎN ȘTEFAN VODĂ: INVESTIȚIE DE PESTE 8,7 MILIOANE LEI PENTRU CENTRUL CULTURAL

Consiliul Local al comunei Ștefan Vodă a aprobat, în cadrul celei de-a șasea ședințe ordinare a mandatului 2024–2028, Devizul general actualizat pentru proiectul de investiții „Reabilitare, modernizare, dotare și extindere așezământ cultural”, un obiectiv important pentru viața culturală a comunității.

Potrivit Hotărârii nr. 12/2025, valoarea totală a investiției se ridică la 8.787.146,79 lei (TVA inclus), din care 244.263,64 lei vor fi alocați din bugetul local al U.A.T. Ștefan Vodă. Finanțarea principală va fi asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, din fonduri alocate anual de la Bugetul de Stat, precum și din alte surse legale constituite.

Proiectul vizează reabilitarea completă, modernizarea infrastructurii existente, dotarea cu echipamente specifice activităților culturale și extinderea spațiului actual, astfel încât Așezământul Cultural să răspundă nevoilor actuale ale cetățenilor și să poată găzdui o gamă largă de evenimente – de la activități artistice, la reuniuni educative și acțiuni comunitare.

Hotărârea a fost adoptată cu respectarea legislației în vigoare, în baza documentațiilor tehnico-economice prevăzute de HG nr. 907/2016, Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, și Codul administrativ (OUG nr. 57/2019). Proiectul a beneficiat de referatul de aprobare al primarului, raportul compartimentului de specialitate, precum și de avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local.

Implementarea proiectului este un pas esențial în direcția revitalizării vieții culturale la nivel local și în consolidarea identității comunității din Ștefan Vodă.

One thought on “MODERNIZARE CULTURALĂ ÎN ȘTEFAN VODĂ: INVESTIȚIE DE PESTE 8,7 MILIOANE LEI PENTRU CENTRUL CULTURAL”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ