PODCAST DE RADIO – S.3, EP.10 – GEORGIANA PETRE

OM – scris cu majuscule. Cu un OM am stat la taclale astăzi în “Podcast de radio”, episodul 10.

Apropo de 10, a fost elev de nota asta până în clasa a VIII-a… Georgiana Petre.

Mamă de doi , soție imediat după vârsta majoratului, prietenă, jurnalist, perfecționistă și, uneori, șefa mopului cu care adună lacrimile atunci când emoțiile o dau peste cap… 😄Georgiana este peste măsură de empatică, cu un trecut surprinzător de simplu, un prezent construit cu răbdare și un vis frumos pentru viitor.

Primii bănuți i-a câștigat că vânzător, mă rog, acum îi zice ”lucrător comercial”, apoi hârțogărie pentru un abator, iar la Observator de Călărași a ajuns în urma unui anunț pentru care a aplicat. Tehnoredactor!… deși din start i s-a spus că funcția este pe perioada determinată…. și că în restul timpului va fi reporter. Chiar și astăzi, fix înainte de podcast, asta a făcut. A tehnoredactat publicația călărășeană…ca următoarea ediție să ajungă cât mai repede la voi… Îi place să gătească și își dorește o afacere proprie în domeniu, deși în copilărie , pe scările casei unde își făcea formație cu vecinii, se visa cântăreață, îi plac serialele și aproape orice gen muzical, iar dac-ar putea să dea timpul în urmă, singurul moment pe care și-ar dori să-l retrăiască este prima întâlnire, a ei, cu al doilea bebe… care a amuțit instant în clipa în care i-a vorbit…

Aveți aici încă o poveste frumoasă a unui om simplu, extrem de simplu, care încă ne ceartă pentru că i se pare că povestea vieții ei nu este una wow, de dat la radio…

NOI zicem că nu are dreptate! Voi???

#podcastderadio #pentrucatoticumparampovestea #radiovocescampi

One thought on “PODCAST DE RADIO – S.3, EP.10 – GEORGIANA PETRE”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ