CINCI MICROBUZE ELECTRICE AU INTRAT ÎN POSESIA UAT-URILOR CĂLĂRĂȘENE

Vineri, 20 iunie a.c., cinci Unități Admnisitrativ-Teritoriale din județul Călărași au intrat în posesia microbuzelor electrice puse la dispoziție de Consiliul Județean Călărași, ca urmare a proiectului finanțat prin Planul Național de de Redresare și Reziliență.

Comunele Borcea, Dragalina, Frumușani, Modelu și Mănăstirea au primit vineri, 20 iunie a.c., pe platoul din fața Consiliului Județean Calarasi, cheile microbuzelor electrice care vor contribui la îmbunătățirea condițiilor de transport școlar, în special în zonele izolate sau cu acces limitat la infrastructură.

Cele cinci microbuze electrice fac parte dintr-un proiect amplu, al cărui obiectiv este atât îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, cât și facilitarea accesului acestora la educație prin dezvoltarea rețelei de școli verzi.

„Investim în educație și în viitorul copiilor noștri. Aceste microbuze electrice înseamnă un pas concret spre o mobilitate sustenabilă, dar și spre un acces real la școală pentru elevii din mediul rural. Ne dorim un județ verde, modern și echitabil pentru toți copiii”, a declarat Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași.

Valoarea contractului de finanțare se ridică la aproximativ 36 de milioane de lei, contribuția instituției administrative conduse de Vasile Iliuță fiind de 2%.

În cadrul proiectului, elevii din comunele Borcea, Plătărești, Sărulești, Frumușani, Ileana, Dragalina, Modelu, Chiselet, Radovanu, Spanțov, Tămădau Mare, Mănăstirea, Vasilați, Alexandru Odobescu, Roseți, Valea Argovei și Curcani vor beneficia de mijloacele de transport.

Proiectul cuprinde 25 de microbuze electrice, cele cinci autovehicule predate primarilor vineri, 20 iunie a.c., fiind prima livrare a furnizorului. Predarea celorlalte microbuze se va face etapizat, până la finalul anului în curs.

One thought on “CINCI MICROBUZE ELECTRICE AU INTRAT ÎN POSESIA UAT-URILOR CĂLĂRĂȘENE”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ