„IERI” ELEVI, „AZI” JANDARMI IALOMIȚENI – 18 TINERI SUBOFIȚERI ÎNCEP DRUMUL UNEI CARIERE MILITARE

Un nou început pentru 18 tineri care, după ani de pregătire intensă, au ales cu hotărâre drumul onoarei și disciplinei: cariera militară. Proaspăt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani, aceștia au fost încadrați în structurile Jandarmeriei Ialomița, gata să răspundă provocărilor unei meserii nobile, dar solicitante.

Tinerii jandarmi și-au finalizat pregătirea profesională într-un climat de rigoare și disciplină, dobândind abilitățile necesare pentru a acționa eficient în sprijinul ordinii publice și siguranței cetățenilor. Cu ambiție și încredere, aceștia pășesc într-o lume nouă, în care curajul, loialitatea și responsabilitatea devin valori de zi cu zi.

„Urmează un drum lung și frumos, plin de provocări, dar și de satisfacții. Suntem încrezători că acești tineri vor da dovadă de profesionalism și implicare în misiunile încredințate”, a transmis conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița.

Într-o ceremonie internă marcată de emoție și solemnitate, noii subofițeri au fost întâmpinați de colegii lor cu deschidere și sprijin, semn al unei comunități solide, unite prin valori comune și scopuri clare.

One thought on “„IERI” ELEVI, „AZI” JANDARMI IALOMIȚENI – 18 TINERI SUBOFIȚERI ÎNCEP DRUMUL UNEI CARIERE MILITARE”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ