Un lot de 20 de ambulanţe noi a intrat astăzi în dotarea Serviciilor Publice de Ambulanţă şi SMURD, marcând startul unui amplu proces de modernizare a infrastructurii de urgenţă din România. Acestea sunt primele vehicule livrate dintr-un total de 470 de autospeciale care urmează să fie distribuite la nivel naţional până la sfârşitul acestui an.
Ceremonia de predare a avut loc la sediul Detaşamentului de Pompieri „Pieptănari” din Capitală, în prezenţa secretarului de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
„Livrăm primele ambulanţe de tip B, de urgenţă, care sunt ambulanţe 4×4, dotate mult mai bine decât ce am avut până acum. Este un pas important pentru creşterea calităţii şi eficienţei intervenţiilor medicale de urgenţă”, a declarat Arafat.
Cele 20 de ambulanţe vor fi distribuite după cum urmează: patru vor ajunge la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, iar câte două vor fi trimise către judeţele Giurgiu, Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Argeş, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman.
Potrivit oficialilor, livrările vor continua într-un ritm susţinut: „Din două în două săptămâni se vor livra minim 20 de maşini. Până la sfârşitul lunii august, Serviciile de Ambulanţă vor primi 89 de ambulanţe, iar SMURD 21”, a precizat Raed Arafat.
Ambulanţele din noua generaţie sunt construite pe un şasiu mai mare decât modelele anterioare, ceea ce le permite echipajelor să îşi desfăşoare activitatea într-un spaţiu mai generos şi eficient. Vehiculele sunt echipate cu tehnologie de ultimă oră, inclusiv aparatură de resuscitare automată – o premieră pentru dotările de până acum.
„Pe lângă echipamentele clasice – monitor, defibrilator, sisteme de imobilizare, oxigen –, noile ambulanţe dispun şi de dotări suplimentare care permit intervenţii mai rapide şi mai eficiente în situaţii critice”, a subliniat şeful DSU.
Acest program de achiziţie a ambulanţelor face parte dintr-un efort naţional de consolidare a sistemului de urgenţă şi vine ca răspuns la nevoile reale ale personalului medical din teren, dar şi la exigenţele tot mai mari ale intervenţiilor în medii dificile.
Implementarea completă a acestui proiect va contribui la salvarea unui număr mai mare de vieţi şi la reducerea timpilor de răspuns în situaţii critice.

One thought on “PRIMELE 20 DE AMBULANȚE NOI, TIP B 4X4, AU FOST LIVRATE, ÎN ROMÂNIA. DOUĂ AMBULANȚE DISTRIBUITE ÎN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”
Comments are closed.