DOUĂ ZILE DE SPECTACOLE, ÎN COMUNA ROSEȚI

Primăria Comunei Roseți pregătește un eveniment cu totul special, dedicat copiilor, familiei și artei, ce va avea loc pe 30 și 31 mai. Sub genericul „Magia copilăriei” și „Folk sub stele”, localnicii sunt invitați la două zile pline de culoare, voie bună și momente memorabile.

Vineri, 30 mai, ora 09:30 – „Magia copilăriei”

Căminul Cultural din Roseți va deveni un tărâm al viselor copilăriei, unde micii artiști ai grădiniței și ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Roseți vor urca pe scenă pentru a aduce zâmbete și emoție. Publicul se va bucura de dansuri populare, momente de teatru, poezie și cântec – toate pregătite cu entuziasm de copii și cadrele didactice.

Atmosfera va fi completată de animatori veseli care vor realiza picturi pe față, jocuri interactive și figurine haioase din baloane, spre deliciul celor mici.

Sâmbătă, 31 mai, ora 20:30 – „Folk sub stele”

Parcul din apropierea Căminului Cultural se transformă într-o scenă în aer liber, unde iubitorii muzicii folk sunt invitați la o seară specială sub cerul liber. Artiști de renume, precum Emeric Imre și cuplul Marius și Tatiana Ojoc, vor aduce sunetul cald al chitarelor și versuri care ating sufletul. Deschiderea va fi susținută de tânăra și talentata Raisa Rîjnoveanu.

Un festival pentru toate vârstele

Evenimentul organizat de Primăria Comunei Roseți își propune să reunească întreaga comunitate în jurul valorilor bucuriei, copilăriei și artei. Este o ocazie de a celebra spiritul local, talentul tinerilor și legăturile dintre generații.

One thought on “DOUĂ ZILE DE SPECTACOLE, ÎN COMUNA ROSEȚI”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ