Asociația sportivă Călărașiul Aleargă, împreună cu Clubul Sportiv Școlar, a organizat sâmbătă, 10 mai a.c., Festivalul Kid’s Athletics, o acțiune sportivă prin intermediul căreia se dorește încurajarea mișcării la nivel amator.
Acțiunea, desfășurată pe Stadionul Municipal, s-a bucurat de prezența a aproximativ 60 de persoane dornice de a-și îmbunătăți stilul de viață cu ajutorul mișcării.
Evenimentul, deși dedicat elevilor de clasa I-VI, a devenit un prilej de distracție și pentru copiii mult mai mici, care și-au însoțit membrii familiei. Probele Festivalului Kid’s Athletics au fost împărțite pe trei categorii: clasele I și a II-a, a III-a și a IV-a, precum și a V-a și a VI-a.
Chiar dacă nu a fost o acțiune organizată special pentru a selecționa copiii cu înclinații sportive, directorul Clubului Sportiv Școlar Călărași a declarat ca a identificat câteva mici talente.

One thought on “FESTIVALUL KID’S ATHLETICS A REUNIT 60 DE SPORTIVI. MICUȚII AU FOST CEI MAI ÎNCÂNTAȚI”
Comments are closed.