ALERTĂ ÎN TREI JUDEȚE, DUPĂ CE UN BĂRBAT DIN CĂLĂRAȘI A ANUNȚAT CĂ VERIȘOARA SA ESTE SECHESTRATĂ

Poliția

A fost o desfășurare de forțe, duminică, 11 mai, după ce polițiștii din Fetești au fost alertați de un bărbat din județul Călărași cum că verișoara sa, o tânără în vârstă de 20 de ani, i-a trimis un mesaj în care îi spunea că este sechestrată. Tânăra era plecată de acasă de patru zile, le-a mai spus bărbatul polițiștilor.

„La nivelul inspectoratului a fost constituită o echipă operativă complexă, formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Biroul de Investigații Criminale Fetești, care au întreprins activități extinse de căutare a tinerei, în județele Călărași, Ialomița și Brăila”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ialomița.

La scurt timp după ce bărbatul din Călărași a sunat la poliție, oamenii legii au reușit să o găsească pe tânăra de 20 de ani. Aceasta se afla în județul Brăila și a fost preluată în custodia polițiștilor.

„În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, pentru stabilirea situație de fapt și a împrejurărilor  comiterii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești”, se mai arată în comunicatul IPJ Ialomița.

One thought on “ALERTĂ ÎN TREI JUDEȚE, DUPĂ CE UN BĂRBAT DIN CĂLĂRAȘI A ANUNȚAT CĂ VERIȘOARA SA ESTE SECHESTRATĂ”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ