FĂRĂ „TURUL II, ÎNAPOI”! ÎCCJ A DESFIINȚAT DECIZIA DE LA PLOIEȘTI, IAR ALEGERILE PREZIDENȚIALE DIN 2024 RĂMÂN ANULATE

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis vineri, 25 aprilie, recursurile formulate de Curtea Constituțională a României (CCR) și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești pe 24 aprilie. Este vorba despre decizia controversată prin care magistratul anula hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024.

„Admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă Curtea Constituţională a României şi recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa recurată şi rejudecând: Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti. Respinge cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024, formulate de reclamanta Popescu Gheorghiţa, ca inadmisibile. Definitivă”, se arată în minuta ÎCCH.

Recurs a formulat și avocatul Andrei Ștefan Mitrea, însă acesta a fost respins „ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă”.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ