INCIDENTE DE INTEGRITATE: ȘASE PERSOANE ÎN STARE DE INCOMPATIBILITATE, POTRIVIT LEGII NR. 176/2010

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul a șase persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, fiind vorba despre funcționari publici sau foști funcționari care au exercitat simultan funcții publice și activități în sectorul privat sau alte funcții publice, încălcând astfel dispozițiile legale în vigoare.

MARINESCU BOGDAN DRAGOȘ, fost director în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iulie – 31 octombrie 2023. Acesta a exercitat simultan funcția publică de conducere de director în cadrul M.I.P.E. și pe cea de administrator al unei societăți comerciale. În această calitate, Marinescu a semnat mai multe contracte de consultanță cu unități administrativ-teritoriale, în valoare totală de 1.230.000 de lei, pentru obținerea de finanțări și implementarea de proiecte. Activitatea sa din mediul privat era în legătură indirectă cu atribuțiile de funcționar public, încălcând astfel prevederile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

MURGEANU GABRIELA, funcționar public de conducere în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 16 aprilie 2018 – 15 aprilie 2022. În această perioadă, ea a exercitat simultan funcția publică și pe cea de membru în consiliul de administrație al unei societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, încălcând astfel prevederile art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

BOLTINESCU GABRIEL-TIBERIU, fost funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, s-a aflat în stare de incompatibilitate între 11 februarie 2020 și 14 septembrie 2022. Acesta a deținut simultan calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând art. 2, alin. (4) din O.U.G. nr. 20/2020.

ENACHE VALENTIN VIOREL, medic șef al Compartimentului de primiri urgențe din cadrul Spitalului de Pediatrie Pitești și consilier județean în cadrul C.J. Argeș, s-a aflat în stare de incompatibilitate în mai multe perioade. Între 21 decembrie 2016 – 19 decembrie 2024, acesta a ocupat simultan funcția de medic șef și cea de membru în consiliile de administrație ale mai multor spitale (Călinești, Costești, Leordeni). De asemenea, între 29 ianuarie 2021 – 19 decembrie 2024, a deținut și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Casei de Asigurări de Sănătate Argeș, încălcând astfel dispozițiile art. 185, alin. (1) și (15), art. 178, alin. (1), lit. d), respectiv art. 317, alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

GEORGESCU MONICA ELENA, fost funcționar public în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Călărași, s-a aflat în stare de incompatibilitate între 19 ianuarie și 1 iunie 2022. Ea a exercitat concomitent funcția de consilier juridic în instituția publică și aceeași funcție în cadrul unei societăți reglementate de Legea nr. 31/1990. Acest fapt contravine prevederilor art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

PINTILIE ELENA-CAMELIA, fost funcționar public în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, s-a aflat în stare de incompatibilitate între 6 februarie 2023 și 6 februarie 2025, deținând simultan funcția de consilier în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În acest mod, a încălcat art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Toate persoanele evaluate au fost informate de declanșarea procedurii de evaluare și de drepturile procesuale de care beneficiază, respectiv posibilitatea de a fi asistate de un avocat și de a transmite puncte de vedere. Dintre acestea, Gabriel-Tiberiu Boltinescu și Bogdan Dragoș Marinescu nu au transmis un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

One thought on “INCIDENTE DE INTEGRITATE: ȘASE PERSOANE ÎN STARE DE INCOMPATIBILITATE, POTRIVIT LEGII NR. 176/2010”

Comments are closed.

Canal Sud
Canal Sud Descarcă aplicația
INSTALEAZĂ